Asta e o vorba pe care o auzeam des la un moment dat. Si imi placea si mie sa o folosesc. Nu as putea descrie exact sensul ei, dar ma amuza teribil. Uneori o poti folosi putin ironic, sau poti sa o si clasic: ma bucur de nu mai pot si mi se scutura trupul de fericire 
))
Nu stiu de ce m-am trezit cu vorba asta in cap. Poate pentru ca nu m-am mai bucurat de mult timp la intensitate maxima. Dar vreau. Sa rad cu gura pana la urechi fara sa ma intreb de ce rad, sa zambesc oamenilor pe strada si sa se uite la mine ca la o nebuna, sa alerg si sa nu-mi spuna nimeni sa ma opresc. Important e ca vreau! Vreau sa vad oameni care simt nevoia sa se bucure si ei, oameni veseli si fericiti. Chiar daca sunt tristi. Pe strada cand ii vad eu, sa fie veseli. Nu mai vreau sa ma incarc si cu supararile si frustrarile altora. Supararile sunt pentru indoor. Outdoor trebuie sa fim fresh. As da o lege pentru asta Pe strada nu ai voie : sa plangi, sa tipi, sa te uiti urat, sa nu zambesti daca ti se zambeste si lista poate continua la nesfarsit.
Ati observat ca in alte tari, oamenii pe strada sunt cumva mai simpatici decat la noi? Oare de ce? Ca toti avem probleme, poate uneori suntem tristi, dar cumva la romanul de rand, trairile astea sunt in permanenta prezente. Sa fim oare niste oameni atata de tristi si frustrati incat sa fi devenit ceva normal? Am facut si din asta ceva normal la noi?
Si poate, ma gandesc, daca ne-am bucura si ne-am scutura toti, nu ar fi mai funny?
Haideti sa incercati si voi, va asigur ca va fi o senzatie frumoasa rau !
